De Alexandru Curbet. Vezi aici declaraţia de dragoste a lupului. 
După ce în 1641 vrăjitoria a fost declarată o crima capitala, în Salem, Massachussetts a început o adevarată vânatoare de vrajitoare. În septembrie 1692 “isteria vrajitoarelor” a atinse cote maxime şi a dus la moartea a 20 de oameni şi arestarea altor 150. Istoria a început când o adolescentă din orăşel s-a imbolnavit si a dobandit un comportament foarte ciudat: ţipa, auzea voci, mormăia sunete ciudate. În urma unei examinări, doctorul locului a decis că boala era cauzata de o forţă supranaturală. Nu la mult timp, alte câteva fete din sat au început să acuze simptome asemănătoare.
Într-un oraş în care superstiţia era lege, iar copiii erau consideraţi ca fiind victimele preferate ale diavolului, cuvantul doctorului a fost suficient pentru a starni o adevarata revolta. Căutarea ţapului ispasitor, dar şi reglările de conturi au început tot atunci în Salem.
Se pare că şi copilele care au pornit tărăboiul au prins gustul distracţiei şi nu se jenau să se răfuiască cu oamenii care nu le plăceau. Mai ales că tărăboiul a degradat într-o psihoză în masă. La procese zeci de martori au declarat ca au vazut vrajitoare zburand pe maturi in dreptul lunii, ca au fost martori la nasterea unor animale malformate si altii care au afirmat ca l-au vazut chiar pe diavol facand vraji.
Partea tristă este că în urma acestei vanatori de vrajitoare 19 oameni au fost spanzuraţi şi unul zdrobit cu pietre. Deşi micul orăşel Salem este şi acum un loc de atracţie turistică în Massachusets, puţini se întreabă cum de s-a putut întâmpla ca două adolescente isterice să poată, în baza unor acuzaţii absolut ridicole, trimite la moarte 20 de oameni.
Mi se pare interesant fenomenul vânătorii de vrăjitoare, şi dacă tot e Haloween, m-am gândit să le aduc, cum se spune pe la matineele şcolare „un mic omagiu”. Cred că îl merită pe deplin, măcar şi pentru că au mai băgat în sperieţi prostimea şi pe manipulatorii ei, iar pe mine asta întotdeauna mă umple de bucurie.
Biserica, de fapt, se temea de aceste femei ca de dracu. De asta le şi ardea pe rug. Vrăjitoare, potrivit legilor de pe atunci, era considerată orice persoană care „nu avea licenţă”, dar practica medicina. Pentru că în evul mediu existau foarte puţini medici, serviciile lor (ale medicilor cu licenţă) erau foarte scumpe şi accesibile doar celor bogaţi. Vrăjitoarele erau, de fapt, primii medici comunitari, care îi lecuiau pe săraci prin metode naturiste, şi tot ele erau primii psihoterapeuţi, care descântau bolile şi vorbeau cu ţărancele care „aveau scârbă în aşternut”. Anume la “Bella Donna” veneau femeile, stigmatizate şi marginalizate de biserica creştină, după vreo iarbă ceva. Poporul se pare că le iubea, căci găsea alinare şi „servicii comunitare” în persoana lor. Vrăjitoarele au fost şi primii medici patologoanatomi: de aici şi superstiţiile legate de dezgropatul mormintelor, cu istorii sinistre despre vândutul sufletului diavolului şi mâncatul pruncilor.
Biserica creştină medievală se opunea oricăror alternative pentru rugăciune şi post, dar ca să fim mai exacţi, ea se opunea (şi se mai opune) oricăror alternative. Popii spuneau că vindecarea, dacă ea vine după ce a intervenit un doctor, se face numai cu ajutorul diavolului. Mai bine să mori cu Hristos, spuneau ei, decât să fii vindecat cu ajutorul diavolului. Din punctul de vedere al popilor, numai dumnezeu putea să vindece pe cineva, iar dacă te lecuia un doctor, asta era lucrarea necuratului.
Motivele vânătorii de vrăjitoare erau, surprinzător, de o natură pur economică. Biserica îşi apăra pur şi simplu dreptul la putere. Anume ea era cel mai mare „doctor” în evul mediu, iar cel mai răspândit medicament era aghiazma. Tot biserica deţinea controlul asupra minţilor oamenilor, oferind pe de o parte, servicii primitive de psihoterapie (spovedania si iertarea păcatelor), iar pe de altă parte, servind drept instrument de manipulare şi terorizare psihologică (excomunicarea, ameninţarea cu flăcările iadului etc).
Nu e de mirare că cei care erau o ameninţare pentru monopolul bisericii în domeniu o sfârşeau urât: pe rug, sau la fundul râului cu o piatră legată de gât. Cu atât mai mult, dacă o femeie îndrăznea să iasă din banca pe care i-o rezerva religia, era vai şi amar de capul ei. Biserica creştină este de fapt misogină prin excelenţă, deşi eu nu mă îndoiesc că acest punct de vedere va fi aprig contestat.
Dar până atunci, dragi creştini, fraţi şi surori întru Hristos, Happy Haloween! Sper că v-ai decorat deja dovleacul. Este momentul potrivit ca să vă puneţi în genunchi şi să vă gândiţi la toate relele care au fost făcute în numele credinţei voastre, şi la cele care mai urmează a fi făcute. Şi eventual, să beţi un pahar cu otravă, de Haloween.
… că nu ştiu ce suntem noi prea serioşi pe aci.
Cele 10 porunci
Preotul Gheorghe, suparat foarte tare, isi varsa amarul la un pahar de vorba cu un credincios:
-De o luna incoace nu stiu ce se intampla, dar in fiecare saptamana imi dispare bicicleta, spune necajit “sfintia sa”.
-Lucrul diavolului, parinte,dar se poate rezolva, isi da cu parerea credinciosul nostru.
Cand citesti cele zece porunci, in timpul slujbei, o sa ajungi la aia cu …sa nu furi…. Ei, repeti partea asta pana cand o sa vezi unul rosind puternic si atunci sa stii ca ai prins hotul….
Peste o saptamana se intalnesc din nou, credinciosul nostru fiind foarte curios daca reteta sa a avut efectul scontat:
-Mai omule bun, ai avut dreptate. In timpul slujbei, am inceput sa citesc cele zece porunci si cand am ajuns la aia cu …sa nu preacurvesti…mi-am adus aminte unde am lasat bicicleta!
Întrecere
In prima zi, Dumnezeu a creat soarele, asa ca Diavolul a contraatacat si a creat arsurile solare. In a doua zi, Dumnezeu a creat sexul. In raspuns, Diavolul a creat casatoria.
In a treia zi Dumnezeu a creat un economist. Aici i-a fost mai greu Diavolului, dar dupa ce a stat si s-a gandit mult, Diavolul a creat al doilea economist.
Curiozitate
Un baietel privea atent la un preot care-si repara gardul de la gradina.
- De ce ma privesti asa de atent, fiule? intreaba preotul.
- Vreau sa aflu ce zice un preot cand isi da cu ciocanul peste degete!
Meseria lui Iisus
Ce meserie a avut Iisus?
- Student! Pina la 30 de ani a locuit acasa la parinti, avea parul lung si daca facea ceva era o minune…
Şi, în fine, un banc cu atei:
Ateul si ursul credincios
Un ateu se plimba prin padure minunandu-se de frumusetile naturii. La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: imens, sanatos si cu pofta de mancare de invidiat. Ingrozit, ateul o ia la fuga, dar nici gand ca ursul sa ii piarda urma… Omul se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
-Doamneeee!!!
In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce:
- Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice… vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat? Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
- As fi ipocrit sa iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate ai reusi intr-un fel sa devina ursul crestin?
- Foarte bine, raspunse vocea. Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse:
-Doamne, binecuvinteaza această masă. Amin!
Alaturi cred ca stau “Povesti din Coran”, “Istorioare hazlii din intelepciunea budista”, “Anecdotele lui Dao”… frumos ilustrate… ai citit si ai rasuflat usurat: peste tot numai prosti si natingi.
Un cetaţean creştin ma întreaba în unul dintre comentarii dacă nu cumva, în loc să citesc Biblia adevarată, îmi formez convingerile din istorioare hazlii, cu ilustraţii. Probabil cetateanul cu pricina are un ideal: intelectualul periculos, care se poartă de parcă ar avea un băţ în fund. Numai acest personaj cu băţ în fund, obligatoriu din mediul academic sau politic, poate avea o părere care să conteze. Ceilalţi nu au dreptul la opinie (deşi Constituţia nu face nici o excepţie, dar asta nu-l interesează pe comentatorul creştin).
Well, eu sunt un om obisnuit, fara ifose. Imi plac povestile. Admir ilustratiile frumoase din cartile pentru copii. Imi plac in general cărţile. Care se scriu pentru oameni, nu pentru experţii fioroşi care să le interpreteze. Răsfoiesc si acum cu placere Albinuta. In unele “istorioare hazlii” sau in versurile pentru copii găseşti mai multă înţelepciune, bun simţ, blândeţe, bunătate, decat în cărtile pe care oamenii, tradiţional, le consideră sfinte şi întelepte.
Apropo, oamenii care iubesc cărţile, care iubesc copiii si cărţile pentru copii sunt de o sută de ori mai buni la inimă decat oamenii care ţin toate posturile şi se roagă la biserică. Ei nu judecă pe nimeni, nu-şi violează copiii şi nu au fantezii fasciste pe bloguri personale despre cum ar spanzura pe cineva “imoral”.
Şi, ca să nu uit. Eu nu citesc Biblia.
