Azi, un grup de vreo 200 de creştini au venit să protesteze în centrul Chişinăului. Motivul nemulţumirii lor este simplu ca tatăl nostru: Sfeşnicul evreiesc, montat vineri în Piaţa Europei, cu aprinderea primei făclii de Hanukka.
(continuare pe blogul Lupului Sur)
Alexandru Curbet, un creştin trist de pe la noi, simpatizează pe blogul său cu un ministru din Uganda, care chipurile, “a obosit de drepturile omului”.
“Uganda este un exemplu de ţară care se opune imoralilor. Pentru acest lucru au toată aprecierea mea”, se bate cu pumnul în piept Curbet.
Pe bune. Uganda este în general un model de ţară. Este chiar o frumuseţea de ţară, cu peste 80 la sută din populaţie creştină.
În Uganda, fiecare femeie naşte în medie cât 6-7 copii. Din 1000 de copii născuţi vii, 65 mor înainte de a împlini un an, probabil de foame şi de boli infecţioase. Durata medie a vieţii este de aproximativ 50 de ani. Aproape o pătrime din bărbaţi şi o treime din femei nu ştiu să scrie şi să citească.
Femeie mutilată de LRA
LRA coase gurile victimelor, pentru a le împiedica să vorbească împotriva lor
Era, ştiţi, Crăciunul.
Moşul înhăma renii, iar inimile creştinilor din toată lumea băteau în unison, bucurându-se de naşterea Domnului Iisus.
Citesc că cică, “Noua guvernare va întreprinde acţiuni hotărâte pentru a introduce religia în şcoală”. Ca să vezi, acţiuni şi încă şi hotărâte, mare noroc pe capul nostru, ce mai vorbă.
Eram simpatizant al alianţei, dar aceste “acţiuni hotărâte”, trebuie să recunosc, nu mă bucură deloc. Şi, după cum se vede, nu doar pe mine, judecând după reacţiile care nu au întârziat să apară pe Facebook.
Înţeleg foarte bine că bătălia electorală abia începe, că alianţa este încă destul de fragilă şi că are nevoie de urgenţă să întreprindă ceva măreţ, numai bun de impresionat ţărani şi intelectuali cu studii superioare agricole.
Politicienii au nevoie şi de aliaţi. Mare treabă cu 5000 de baptişti în electorală nu faci, nemaivorbind de ateii care sunt o minoritate absolută. Şi cineva a şi identificat un grup suficient de mare, care poate fi mulţumit relativ uşor. Aceştia sunt creştinii ortodocşi.
Mai este nevoie şi de suportul liderilor de opinie, adică a popimii, care chipurile se bucură de încrederea populaţiei şi care poate fi transformată în aliat în marea luptă pentru putere, care se apropie. Miza jocului e simplă: guvernarea va da popilor oleacă de putere ideologică, ca să-şi poată completa turma de creştini, iar biserica ortodoxă, recunoscătoare, va oferi politicienilor susţinere în campania politică.
Şi unde credeţi că sunt drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în tot acest joc? Ele, după cum se vede, sunt la bucătărie, curăţă hornul de funingine, spală vase şi fac curat. Cenuşăresele, e bine ştiut, nu au ce căuta la Marele Bal al politicii moldoveneşti.
Bineînţeles, obiectul „Religia” va fi facultativ. Facultativ însemnând că popa cel gras, cu picioare de cal şi pântece de iapă, vorba marelui Creangă, va fi plătit din taxele noastre comune. Iar dacă elevul are o altă confesiune sau a crescut într-o familie nereligioasă, el va putea fi eliberat de la ore în baza unei cereri. Adică, dacă vrei să ţi se respecte dreptul la religie (care presupune şi dreptul de a nu fi religios) trebuie să scrii o cerere. Şi în timp ce toţi ceilalţi copii vor sta în clasă, acesta va umbla pe coridoare, pentru că religia va fi singura oră „facultativă”, care unde mai pui, că va fi a doua sau a treia oră. Pe banii care ar fi putut fi cheltuiţi pentru ca fiecare şcoală să aibă veceuri ca lumea, se vor cumpăra icoane.
Ştiam eu că orologiul va bate odată şi odată miezul nopţii, că rochia de bal a fostei Cenuşărese din opoziţie bucătărie se va transforma în zdrenţe, iar trăsura în dovleac. Dar nu credeam că se va întâmpla atât de repede.
(www.lupulsur.ziarulstrazii.com)
